VALERIE.

În noaptea aia, n-a mai venit.

Nici în noaptea următoare.

Nici în cea de după.

Parcă Zade Toussaint se evaporase, pur și simplu – fără un cuvânt, fără un semn.

Și asta mă îngrozea, pentru că mai dispăruse o dată.

Apartamentul vecin rămânea pustiu.

Nimeni nu s-a deranjat să-l elibereze, ceea ce-mi dădea o licărire de speranță, dar ce speranță mai era?

Când știm amândoi că nu-i pasă, nu-i a