„Camerele din rahatul ăla de haită a ta!” mârâie Gaultier, gata să mă îmbrâncească, când Zade îl interceptează.

„Hei… omule, calmează-te dracu’.” Îl avertizează el, și eu fac tot ce-mi stă în putință să mă opresc să nu-i sparg mutra aia nenorocită.

Atunci aud, pașii extrem de tăcuți ai lui Lawrence. Era incredibil de tăcut, chiar mai mult decât mine, capabil să-și mascheze mirosul și bătăile inimi