~ MILENA ~

„Deci, chiar nu-mi dai o armă să port?” întreb peste ușă, în timp ce mă strecor în rochia pe care mi-a cumpărat-o. E absolut superbă, un vișiniu închis, simplu, cu o crăpătură adâncă pe coapsa stângă și cu o trenă care se revarsă pe podea. Îmi ridică sânii, iar corsetul e al naibii de strâmt. O rochie de vis, dar mă sufocă. Deși, dacă e nevoie, o sfâșii cu cea mai mare plăcere. A asorta